reinventarea clipei (o definiţie poetică a sindromului)

SINDRÓM, sindroame, s. n. Totalitatea semnelor și a simptomelor care apar împreună în cursul unei boli, dându-i nota caracteristică. [Pl. și: sindromuri] – Din fr. syndrome.

biet însemn convenţional scris
cu maiestuoasă importanţă în
ceasloavele
trăirilor
nimeni n-ar trebui să se sperie
vreodată
de primejdia unei definiții

nu pentru cei ce le poartă
adâncite în tâmple
și-n fire
au fost ele inventate
implementate și
despărțite în tulburătoare
silabe

ci pentru ca ceilalți să se simtă
în siguranță
în fața propriilor
confuzii

sindromul nu este
nimic altceva decât, prin căderea
omului în el însuși,
o privilegiată reinventare a sensurilor
și-a fiecărei
clipe

te proclam pe veşnicie adăpostită

hai, să străbatem singurătățile
împreună
uite ni s-a dat voie să năzuim
să întindem braţele și privirea
spre sacru
vezi? O parte a lumii ne zâmbește
o parte a pământului se află
totuși
în lumină

vino
neasemuită copilă,
ne vom rostogoli amândouă
în jurul lunii și
vom râde de faptul că
nu pricepem nimic din acest cosmos
al neiubirii
din jurul nostru

vino
voi fi și eu copil odată cu tine
te voi iubi până mult dincolo
de praguri
fără intermitențe omenești

îți voi fi soră
casă
patrie
alee printre continentele stelare
foşnet de frunze sub tălpi și
în clipa oboselilor tale
din orice fel de ceruri îmi voi fi aflat
veşnicia,
eu negreşit îţi voi fi
răsuflare şi
șoaptă
de iubire.

cel mai uşor ar fi fost să dansez

în vremea aceea umbra
ne era trup comun
colții fiarelor ne țineau loc de pași
urcam nepăsători
prin ciulinii exaltărilor, spre dezastru

curând vom ajunge în neant
spuneau ochii tăi mari și încercănaţi
de teama de-a nu mă pierde
în adevăr

vei fi stăpână peste toate nemărturisirile
mele,
doamna mea
peste toate trenurile de noapte
care îmi sfâșie cu simț de răspundere
duioșia și
încifrările nespovedite
ale trecutului

un timp
am lăsat cuvintele tale, prin rana
mușcăturii, să curgă în mine
întru orbire
și rămânere în peșteră

am jurat cu zeci de mâini așezate peste
spaima inimii –
că cel mai ușor ar fi fost să dansez
în flăcările iadului
cu tine
și să cred
că nu eu, nu eu aș fi ales să fac asta

dar ceva brutal s-a întâmplat
atunci,
în castelul morții
şi am plecat definitiv de sub șinele trenului
ca o karenină brusc ridicată pe brațe
din dulcea şi
păgâna strânsoare
a deșertăciunii.

Ana_Beach_Background_Concept_Sinoe_BW_3