În ceasul adormirii

prietenei mele Anca Nicolae

Tu moarte poate crezi că ne-nspăimânţi
cu urletul ce ni-l tot curgi prin vene
Degeaba la ureche ne tot cânți
Ca un infam și prea meschin Moș Ene

Așează-se materia-n pământ
și viermii vină să-și hrănească vrerea
Un suflet tânăr deveni-va sfânt
Spre a ne mângâia deplin durerea.

Se va deschide pleoapa neuitării
Curând, deasupra unui mare rost –
Când vom pricepe taina întristării,
Şi-atunci vom fi întregi, la adăpost.

Drum bun, iubit prieten George, îți însoțim zborul neîncetat, cu gândul și cu inima, în rugăciune și nesfârşită dragoste! Ai grijă de noi…

ancuta si georgicaeu si ancutavetsana cu ecusoane noi

Petre Tiţoiu, Un tomitan la 70 de ani

Tata_FinishTatăl meu este o carte în sine. Un “hârţogar”, cum nu de puține ori a fost apostrofat, un “şoarece de bibliotecă”, un gânditor, un profesor de viață modest, profund și vizionar, desăvârşindu-se pe sine cu fiecare clipă care trece şi fiindu-mi, în scurta noastră trecere prin viaţă, cel mai puternic far spre veşnicie. După 7 decenii de existență, sculptat în piatra de neînvins a personalității lui, întâiul volum de viață în versuri a văzut lumina tiparului.

Sunt fericită. Am simțit dintotdeauna că Tata este o Școală a Vieții. Azi, ținând în mâini prima noastră carte “tomitană” (n.b. pentru cine încă nu știe,  tomitanii sunt locuitorii vechiului oraș Tomis, actualmente Constanța) – împărtășesc lumii apariţia cărţii prin care rădăcina mea de la malul Mării Negre se exprimă în slove pline de sinceritate, înțelepciune și temei.

Suntem o echipă, noi cei din familia mea.

Resimt acest lucru ca pe o mare binecuvântare și mă grăbesc emoţionată să-mi îmbrățișez (și virtual) părintele, să-l felicit și să-i promit că voi fi alături de el în toate cărțile ce vor curge de-aici înainte din izvorul inimii lui pline de iubire.

nastere 005

boltă deasupra fricii

ceva stăruia în aer, ceva grav,
ni se părea
că nici nu putem atinge
amenințarea
măcar așa
ca pe un ciorchine mucegăit
de strugure (ne gândeam)
pe care îl culegi cu vârfurile degetelor
să nu te murdărești

măcar aşa
ca pe un păianjen printre frunze
a cărui mușcătură
ne-ar fi dat senzația că
putem rămâne
infirmi, deși nu ar fi fost cazul

atât de orbi am plecat la drum
și atât de neîmpăcați
cu frica

încât ce a urmat ne-a surprins și
ne-a întremat sufletește
căci
am găsit acolo
în mucegai
în praf și în întreaga osteneală a
pașilor,

butașii unei viţe de vie
care avea să devină, deasupra inimilor
înfricoșate,
fertilă și mântuitoare
boltă.

El şi Ea

ca o febră
încă nedescrisă în
dicționare
tăcerea Lui îmi perforase
auzul
și intemperiile

adormisem în pustia
necontrolatelor porniri spre
năpaste

mă zvârcoleam
în cenușa cântecului negru
extenuant și
pe alocuri răcnit
cu rudimentară
revoltă

până când
Ea m-a trezit să-mi aducă,
într-un cast şi
primordial
surâs,

mesajul Lui,
Vera.