aceeași carte

n-am plecat niciodată în larg
cu tine
și totuși
ceva mi te aduce la mal
ca pe o barcă
în care mă urc obosită
și tac

fruntea îmi cade pe vâsla
din mâinile tale
iubire împovărată de sensuri
ca o prea coaptă
și prea dulce piersică
din care,
de atâta plâns
de atâta adevăr
și de atâta viață,
nici nu mai putem mușca

dar prin care, ce stranie realitate,
simţim împreună gustul
necunoscutelor
și nescriselor
pagini
ale aceleiași cărți

aceeasi-carte

 

41 (nu mă voi clătina și rău nu-mi va fi)

o, mamă tu nu m-ai născut
pentru a vorbi
întru prea multul zgomot al acestei lumi
cu gura plină de blesteme și vicleșuguri
precum cea a vrăjmașului

sub limba mea s-ar fi adunat atunci
osteneală și durere
dar eu am tăcut ca și tine,
mamă dulce și tristă
mamă singură în întuneric

nici n-ai fi putut pleca spre lumină
până când eu
nu ți-aș fi deschis înțelesurile
tăcerilor

nici n-ai fi putut iubi cu adevărat
până când eu
nu m-aș fi întors către inima ta
s-o sărut cu inima mea
în aceeași tăcere
în aceeași rană
în aceeași ființă

ne-am desfătat în baia necazurilor
şi ne-am plătit prin jertfă
mânia de a nu fi fost înțelese

dar am învins, mamă
privește acum veselia tainică
a liniștii mele
ca un rod de grâu în lanul ființei
ca untdelemnul candelei a cărei pâlpâire
îmi este astăzi singura
adevărată
moștenire.

Ana-horetica

va fi bine va fi bine
creștem către cer încet
un pic astăzi un pic mâine
plânsuri calde de poet
vor cădea din om în pâine
iară trupul de profet
va fi-n mine și în tine
şi în ochiul desuet
ce sub pleoapa lui ne ține
ca-ntr-un cuib de-anahoret