Terapie reciprocă, de Petre Tiţoiu

Tata face copii și apoi mi-i dă mie să-i cresc… spunea cineva cu umor și recunosc cinstit că îmi place la nebunie adevărul acestei glume. Poemele tatălui meu, adunate în cea de-a doua carte “tomitană” mi-au dat de lucru temeinic și m-au ținut trează în travaliul terapeutic al noului nostru proiect. Și nu vorbesc atât de editarea cărților în sine, cât de “€œreanimarea” cuprinsă în ele – un tratament pe care l-am resimțit în fiecare vers cu bucurie, cu lacrimi, cu intensitate și cu un soi de conectare electrică atât la univers cât și la rădăcinile mele, deopotrivă.

A fost nevoie de multe decenii, de lungi și vaste experiențe pentru ca tatăl meu să-și scoată la iveală sensibilitățile de dincolo de teorie – aceste diamante riguros organizate pe rafturile rațiunii, aproape temătoare în fața expunerii la lumină, așteptând modeste să vină o explozie de sentimente, un hazard care să ia pe sus totul forțându-l pe omul tainic să-și reașeze bucățile avariate ale întregului într-o nouă matcă a liniștii și a înțelepciunii vii.

Poeziile tatălui meu nu sunt nici sentimentale, nici neliniștite, nu au niciuna dintre caracteristicile cumva fundamentale în lirism; nu spun lucrurile pe ocolite, nu conțin prea multe metafore sau camuflări ale sensurilor. Ele sunt părți oneste și ferme ale unei povești de viață, fragmente ale conștiinţei, sfaturi pentru o viață morală, oglinzi ale unui bagaj enorm de informație, de trăire omenească, de revelație divină. În acelaşi timp însă, ele ating punctele noastre dureroase cu degete simbolice de chirurg, anesteziind durerea şi extirpând cu bunătate si pricepere, celulele canceroase ale firilor noastre.

Opera lui se naște și trăiește din și pentru iubire. Personajele suntem întotdeauna noi, familia lui, o entitate la care se raportează în fiecare clipă cu recunoștință, cu răbdare, cu bună chibzuială, cu râuri de panacee revărsate peste angoasele și problemele noastre. El ne este ancoră tuturor, mie, fetei mele, soției lui și nu în ultimul rând mamei mele (fosta lui soție, care acum ne privește zâmbind din ceruri și cu care tata își lămurește încet-încet zbuciumata și totuși înfloritoarea lor tinerețe).

O terapie pentru toți, această carte.

Ne întâlnim în cărțile tatălui meu ca într-o extinsă familie de suflete, descoperind în paginile lor surprinzătoare şi puternice poduri peste timp, peste spații, peste distanţe, peste religii, peste greşeli şi păcate.

Precum în cer, așa și pe pământ…

carte 014