noiembrie de dragoste, in crengi

iubite aseaza-ti palmele in jurul acestei
dimineti cetoase
nu trebuie sa plecam nicaieri, nu trebuie

stii tu oare cate siruri de oglinzi deformate
s-au spart
cand m-ai privit ultima data?
cati piloni s-au ridicat de sub pleoapele tale,
inlauntrul marelui gol
al cuvintelor

iubite apleaca-ti neplansele gene
peste freamatul toamnei, peste frigul din oasele mele
durute si pe alocuri frante sub cruce

lasa liniile drepte sa fie ale altora
caci ale noastre fi-vor –
iesind incet din radacini si 
niciodata lamurindu-si misterul propriilor
metamorfoze –

doar crengile, numai atat,
crengile.

rain by leo

photo by Leo Vastenburg

vizita

am venit pe la tine, ce posaca si sfasietoare odaie
te rog, nu-ti ascunde tigara, am incetat de mult sa te cert
vroiam doar sa mai stau in pantecul tau cateva ore,
ultima data inainte de atacul cerebral al lumii
vor veni sa-mi ia peretii intre care am locuit impreuna,
stii? au vandut totul, totul, iubito
patul in care te-a durut pieptul de atata cancer
aragazul unde imi faceai cafeaua, toata bucataria unde
iti era atat de frig cand fumai, pana si
zgomotul ala ciudat al frigiderului l-au dat afara din casa
au despicat amintirile si au cerut bani pe maruntaiele lor
au ramas muscatele moarte in fereastra murdara
lemnul geamurilor cu chitul uscat si
umbra imbratisarii noastre de pe vremea cand,
trista si infiorata de propriile-ti prapastii,
inca mai dadeai o palida culoare acestui jaf de inimi,
tu iubita, mohorata si atat de neconsolata
mama.

Ana_Vera_Church_Walk

 

 

din spatele umbrelor

zi de zi as arunca gunoaiele care imi intra in casa
daca n-as sti ca ele spun povestea inauntrului meu
zi de zi as ucide uratul, uratul din tine
ti-as smulge nemilostiva mastile manjite de minciuna
as sugruma balaurii capriciilor si as vana cu nesat
mult-prea-liberele stoluri de ganduri interzise
uneori as arunca cu blesteme si as urla cu falsa indreptatire
plecati, plecati de la mine, vreau sa fiu inocenta si totusi
vreau sa clocotesc sa ard si sa pot creste

o, daca nu as vedea totul atat de rasfrant in oglinda lacului
in care eu insami am murit candva inecata
daca nu as fi inviat atunci de sub cioburile propriilor fapte
fara sa banuiesc cat de altfel voi auzi, voi vedea si voi ierta
dupa ce ma voi fi intors atat de obosita din umbre.

12034377_454506911416248_3817952083866559877_o

Dumnezeu printre frunze

atata liniste se facuse in jur incat
lumea parea a-si incepe urcusul spre
nemurire

in bratele tale fiarele
deveniseră blânde
viermii parasisera fructul
istovirile incetasera sa mai doara

ce sansa, mi-am zis cu sfiala
si-am tacut
mangaiata de Insusi Dumnezeu care uite,
coborase nostalgic
si descult in frunzele toamnei
ca sa ne daruiasca
simpla
stravezie
si alb arcuita peste paradoxuri
iubirea