ploaia ca o scrisoare de dragoste

plouă și eu aștept Învierea Ta Doamne
ca o mireasă ce așteaptă scrisoarea mirelui ei
aflat departe din pricini numai de ei doi știute
ce bine totuși că distanțele au un fel al lor
de-a se micșora chiar dacă aerul este mai dens
și mai greu de respirat în așteptare

plouă și sângele Tău Doamne se scurge în țărână
pironindu-mă în uimire și cutremur, cum,
cum e posibil să mă iubești atât de mult? și cum
de ai vrut să cobori din lumină doar pentru această
dragoste? plouă și eu cad la pământ deodată cu Tine
scrisorile Tale îmi intră în carne
ochii mei se umplu de lacrimi, ochii Tăi cu iertare
și strâmba lor judecată îmi devine pe neștiute scară

sunt oarbă, Doamne, și șchioapă și surdă și leproasă
dar plouă și mi se arată stranie, în chipuri transparente
mirarea îngerilor, catapeteasma Templului și puterea
Cuvântului.

10003825_711532652230199_208196889_o

photo rights: Leno Photo (https://www.facebook.com/LenoPhoto/?fref=ts)

totuși, nu

în fiecare clipă se mai termină câte-o eră
frumusețea se duce și vine altceva care tot frumusețe
s-ar putea numi doar că nu făgăduiește nimic nimănui
și nici nu așteaptă martori pentru năzuința flăcărilor
am ajuns la marginea pământului așa simplu
fără să plec de fapt nicăieri
era o pădure și bătea vântul, eu eram,
tu nu erai dar spuneai te rog mai stai puțin,
poate nu te-ai schimbat chiar atât de mult
dacă nu știi să spui nu, se termină alternativele
te afunzi și devii ridicol, scriau sârguincioși în virtual
psihologii modei de dezvoltare personală
deodată mă afundasem ah aveau dreptate, mi-am zis
nu mai vedeam decât ochii frumoși ai umbrei
poate tocmai de aceea am zis da și am plecat fără să explic
fără să mai aștept răspunsurile și-așa puține
prea puține.

profil 4