scări în apă

eram doi
dar scările ne erau diferite
același munte ne aștepta răbdător
calmul tău prevestea următoarea furtună
zadarnic credeai că te poți adăposti
de tine însuți
povestea noastră era
ca o apă în care loveam cu pumnii și
în care ne pierdeam
asimilați de strania ei compoziție
mai presus
mult mai presus de noi

ana - la sighisoara

un théorème du lieu (a fost odată ca niciodată)

pe vremea când
pasărea vroia să zboare Acasă
dar mâinile de pământ îi zidiseră fereastra
mă dureau trupul și toate încheieturile
plângeam
dar continuam să ung fără știință lanțurile
și să așez cu grijă
cărămizile

acolo
acolo Te-am văzut prima dată
în mijlocul propriei mele orbiri
Te-am recunoscut
erai atât de frumos
Te-am privit dinlăuntrul zidului
plângeam
și Te iubeam
fără să-mi mai doresc răspunsuri

cine știe, poate tocmai de aceea
Te-ai oprit din drum, mi-ai zâmbit și
m-ai numit
Legendă.

DSCN9176

i got a gift

De la un prieten vechi care știe să iubească atât de frumos !!
Poem și desen by Takeshi Ito. Iată-le.
Mulțumesc, Gochin !

This says something about this,
that flew away like birds,
faded away like waves,
holding hearts warmly like arms of Maria,
& will weave words into poems
like lips ever on.

poza gochin

râul nu încape într-o ciutură

am vopsit fereastra în albastru
crezând că așa
va fi mai aproape de mine cerul, dar
cum de nu se văd stelele
și cum,
după ce mi-am ucis cu bună știință
odihna, spre a vedea mai mult
mai înalt
și mai limpede –
îmi este acum și mai dor
de ceea ce mi se părea că posed?

sparge geamul și fugi cât mai repede
mi-a șoptit
coborât din miturile ascunse ale
necunoscutului – îngerul

dar când vei ajunge la apa curgătoare
și când, însetată, vei vrea să o aduci
acasă la tine

renunță la ea
las-o să curgă
nu vei înțelege niciodată
viața
agățându-te de ea

la fel după cum nu poți deține râul,
adunându-l în ciutură