virtute

nu te înrădăcina
prea mult aici
rostiră cordiale vocile
femeie de ploaie și
de frunze
femeie de ființă care
își va înapoia
la un moment dat
ființa

vezi tu?
odată cu acceptarea
darului de viață
virtutea
începe să apară
prin refuz.

img_3594

ea cu ochi de frunze

Danei.

nu
ea nu e doar o pasăre albă și
nici măcar o femeie ascunsă
în semne, nu
ea nu e doar culoarea de prăpăd a
nervurilor din frunze, ea este

chiar febra planărilor, uite
îi curg rotocoale de aer prin vene, uite
în ochii ei murmură și
lăcrimează
crengile rupte, călcate în picioare
de alții, din ignoranță sau poate
doar din greșeală
cine știe

da
ea este sinaxarul norilor
a căror singură nestatornicie
a reușit întrucâtva
să nu o doară.

14518235_1116456131777026_942042354_n

foto – Dana Toma – DMT Icons.art

desaturare

În timp ce mă gândeam la tine începuse să plouă
Ca într-un film indian al cărui final era ușor de bănuit
Tristețea mea dulceagă avea ceva
Romantic și hilar în același timp, tu murisei demult dar
Ce-avea de-a face asta cu adevărurile mele
Am făcut doi pași spre marginea cimitirului
Apoi încă doi pași spre marginea cerului, eram
Deja prea departe de a mai crede în
regiile oamenilor

Între timp, frunzele de pe mormântul tău
Își pierduseră culorile, vai, ce frumos și ce bine era
Să plâng și să mai stau puțin, încă puțin
Până când să mă vindec.

mama_grave_11-2015

în inima renunțării bate un clopot

pare anevoie a lăsa în urmă
pământul noduros
al oaselor
a mă sustrage din greaua și
irespirabila mea
memorie

a nu-mi mai purta peste tot
patima, vârsta și
poverile

pare mai ușor a lăsa liberă
vocea timbrată și uneori isterică
a tânguirilor
și totuși

duioasă și
nepăsătoare la mărturiile realității
aplecată
peste ridurile săpate în carne –
iubirea îmi aduce tăcerea și

zvonul de nemurire aflat
în renunțarea
la mine.

ana_bike_house