iubindu-te

mi-am zgâriat gleznele în pădure
mergând mergând fără încetare
fără întoarcere
fără scop

nu îmi păsa, în treacăt
am văzut printre crengi
câteva răsărituri
ce frumos îmi vorbeau
o, ce simplu și puternic vorbeau,
așa am gândit cu uimire și am vrut
să fiu ca ele

din când în când
lucrurile apăreau în jurul meu
ca și cum ar fi încercat să mă doară
nu înțelegeam de unde ies către mine
și cum aș putea să le cunosc prin
ceea ce îmi este atât de
necunoscut

dar lasă, de fapt
nici nu conta atât de mult
eu nu vroiam decât –
prin toți acești pași zgâriați și
nesiguri –
să-ți pot întoarce darul și să fiu
adăpost și
răsărit

pentru tine.