Home » Uncategorized » renunțarea la (ano)timp

renunțarea la (ano)timp

ca o frunză atrasă tot mai mult de pământ și de ierburile uscate
așa mă simțeam mai acasă printre morți, odată cu timpul; nu era
nicio deznădejde în lucrul ăsta, dimpotrivă, un fel de înțelepciune
creștea în mine ca trunchiul unui copac, protejându-mă de trecere și
obișnuindu-mă cu liniștea stranie a eternității. numai dragostea umbla
cu degete lungi și deșirate, scrijelindu-și numele în lemnul umed
de ploaie al trupului, iar eu nu-mi mai ștergeam atât de febril lacrimile
le neglijam și le rugam să scrie în nopțile albe, în timp ce oamenii
dădeau din cap îngrijorați, oh, spuneau ei, prea mult te-ai desprins
de realitate, prea necunoscute cuvinte începi să folosești când nu urli
nu ți se văd nervurile, nu-ți mai înflorește sângele, de unde curajul ăsta?
și toți aveau impresia că e primăvară, dar aripile mele în formă de cruce
nu mai aveau demult anotimp.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s